Unul dintre șefii propagandei Partidului Comunist Chinez, numit la conducerea agenției de presă China Nouă

Unul dintre șefii propagandei Partidului Comunist Chinez, numit la conducerea agenției de presă China Nouă
Publicat: 02/01/2015, 17:09

Cai Minzhao a preluat atribuțiile de șef al agenției de presă oficiale a regimului de la Beijing imediat după nominalizarea sa la conducerea instituției pe 31 decembrie, potrivit unui oficial al agenției China Nouă.

Noul președinte al instituției de presă, care a fost șef adjunct al Departamentului pentru propagandă al PCC, a ocupat anterior și funcția de director al Biroului de Informații al Consiliului de Stat (guvern, n.r.).

Membru al Comitetului Central, Cai Minzhao s-a născut în 1955 și s-a înscris în PCC în 1974, când avea 19 ani, cu doi ani înainte de moartea lui Mao Zedong și de sfârșitul revoluției culturale (1966-1976), servind în rândurile Armatei populare pentru eliberare, între 1970 și 1976.

Potrivit biografiei oficiale, Cai Minzhao a lucrat timp de 23 de ani ca jurnalist al agenției China Nouă, din 1978 până în 2001, unde a ajuns să fie vice-președinte al instituției, înainte de a renunța la această funcție pentru a deveni membru al Consiliului de Stat ca vicedirector al Biroului de Informații al guvernului chinez.

În paralel, Cai Mingzhao a ocupat funcțiile de șef adjunct al Departamentului pentru propagandă al PCC, cu rang de viceministru, de redactor-șef al Cotidianului poporului, organ central al PCC, și de director al Administrației pentru Edițiile în limbi străine.

Predecesorul său, Li Congjun, în vârstă de 65 de ani, de asemenea membru al Comitetului Central, a atins limita de vârstă și a încetat să mai ocupe funțiile de președinte și de șef de partid al agenției oficiale de știri. Li Congjun a fost președinte al agenției chineze de stat în martie 2008.

Fondată de Partidul Comunist Chinez în 1931, agenția China Nouă are peste 7.000 de corespondenți, redactori, administratori și tehnicieni. Instituția de presă are cinci birouri regionale la nivel mondial, în Hong Kong, Bruxelles, Ciudad de Mexico, Nairobi și Cairo, dar și birouri la Paris, New York și Moscova.

Agenția de presă China Nouă deține cvasi-monopolul distribuirii de informații pe piața din China.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...